O femeie a fost găsită decedată de către pompieri într-un imobil situat în sectorul 2 al Capitalei. Potrivit spuselor autorităților, femeia ar fi murit în urmă cu aproximativ o săptămână.
UPDATE Elena Mănescu, de 65 de ani, a fost găsită decedată, în locuința ei, la etajul I al unei case de la intersecția străzilor Aurel Vlaicu și Alexandru Philippide din zona Piața Romană a Capitalei.
Potrivit vecinilor, femeia se mutase acolo cu fiica ei în urmă cu mai puțin de două luni.
Pompierii au ajuns la fața locului după ce au fost alertați de către vecini care au simțit un miros greu venind din locuință. Aceștia au pătruns în imobil prin balconul casei aflate pe strada Aurel Vlaicu.
Pompierii au spart un geam pentru a intra în casă și au fost apoi nevoiți să spargă cu ranga ușa de la intrare pentru ca o echipă de intervenție SMURD să poată intra.
Din declarațiile pentru gândul ale polițiștilor aflați la fața locului, femeia a fost găsită cu fața în jos motiv pentru care polițiștii de la Serviciul Omoruri fac în prezent cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele morții.
Potrivit primelor constatări, cadavrul nu prezintă urme de violență. Femeia era cunoscută ca fiind cardiacă.
Potrivit spuselor vecinilor, locuința ar fi aparținut unei femei în vârstă de 85 de ani care trăia alături de fiica sa. Ei susțin că nu le-au mai văzut pe cele două în ultima perioadă și că acestea s-ar fi mutat recent aici.
„S-a mutat acum vreo lună și jumătate”, a spus una dintre vecinele femeii pentru gândul. „Noi mereu ziceam >”, a mai adăugat ea.